Poetul se compune probabil și dintr-o grădină
prevăzută în față cu șuruburi și flori de câmp
cu iarbă care ruginește de la prima oră
când roua nici nu s-a ridicat până la genunchi
dar domină toate înălțimile posibile la acea oră
în negru și-n alb abis lângă abis
un Turn Babel în toate direcțiile
de la mansardă pândesc c-un binoclu în infraroșu
cum omul coboară din ce în ce mai des din maimuță
și uită fereastra deschisă cerul rămâne iar vacant
la pian semnez o cerere de punere în posesie muzicală
brusc un glonț ca o scrisoare de dragoste
îmi găurește autoportretul lăsându-l
natură moartă cu doi îngeri și-un covrig în do minor
COSTEL ZĂGAN, EREZII DE-O CLIPĂ